Universitatea București: Admitere pentru master didactic. Candidații nu plătesc taxa de înscriere

Universitatea Bucureşti
Universitatea Bucureşti
4 septembrie 2020, 10:04

„Universitatea din Bucureşti iniţiază, începând cu anul universitar 2020-2021, 9 programe universitare de master didactic, ca urmare a programului susţinut de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Astfel, absolvenţii de licenţă care doresc să se orienteze către cariera didactică în învăţământul preuniversitar se pot înscrie pentru unul dintre cele 50 de locuri finanţate prin granturi de studii, precum şi pentru locurile cu taxă”, informează un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior.

Pentru sesiunea de admitere septembrie 2020, Universitatea din Bucureşti organizează admitere la următoarele specializări: Limba şi literatură franceză, Istorie, Fizică, Litere, Filosofie, Biologie, Limba şi literatura germană, Chimie, Geografie.

Perioada de înscriere va debuta luni şi se va încheia pe 21 septembrie 2020, urmând ca evaluarea dosarelor să aibă loc miercuri, 23 septembrie, iar afişarea rezultatelor – joi, 24 septembrie.

„Înscrierea candidaţilor se va face la sediul facultăţilor organizatoare, în baza unei scrisori de intenţie, notată cu admis/ respins, criteriul de selecţie fiind media de la examenul de finalizare a studiilor (100%). În cazul mediilor egale, pentru departajare, se va lua în calcul media anilor de studii. Detalii cu privire la conţinutul dosarului de concurs pot fi accesate aici https://unibuc.ro/wp-content/uploads/2020/09/continut-dosar-admitere-master-didactic-2020.doc”, transmite UB.

Potrivit UB, candidaţii care optează pentru unul dintre cele 9 programe de master didactic puse la dispoziţie de Universitatea din Bucureşti vor fi scutiţi de la plata taxei de înscriere.

Cei care nu sunt eligibili pentru un loc bugetat, ca urmare a finalizării sau înscrierii la un alt program de master finanţat de la bugetul de stat, au posibilitatea de a formula o cerere către Secretariatul General al Universităţii din Bucureşti (inclusă în dosarul de concurs), pentru a candida pe un loc la taxă.

Programele de studii de master didactic vor avea o durată de doi ani şi se adresează absolvenţilor cu diplomă de licenţă sau echivalentă, care doresc să se orienteze către cariera didactică în învăţământul preuniversitar. Aceştia se pot înscrie la masterul didactic din acelaşi domeniu fundamental corespunzător specializării dobândite prin studiile de licenţă, dar pot opta şi pentru o a doua specializare din cadrul aceluiaşi domeniu fundamental, aferent celui înscris pe diploma de licenţă sau echivalentă.

„Cea de-a doua specializare va fi aleasă din domeniul fundamental aferent domeniului înscris pe diploma de licenţă sau echivalentă. Astfel, candidaţii pot opta pentru următoarele domenii fundamentale: matematică şi ştiinţele naturii, ştiinţe inginereşti, ştiinţe biologice şi biomedicale, ştiinţe sociale, ştiinţe umaniste şi arte, ştiinţa sportului şi educaţiei fizice, în funcţie de domeniul absolvit anterior”, afirmă UB.

Urmărește-ne pe Google News