UPDATE Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în 36 de județe până sâmbătă dimineață
ACTUALIZARE În după-amiaza zilei de vineri și în prima parte a nopții de vineri spre sâmbătă, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul și nordul Munteniei, precum și în zonele montane, vor fi intervale cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp.
Pe arii restrânse se vor cumula 50-80 l/mp.
Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină.
ACTUALIZARE Până duminică vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Instabilitatea se va manifesta prin descărcări electrice frecvente, averse torențiale, grindină și vijelii.
Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp, iar pe arii restrânse 40-60 l/mp.
Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării și în prima parte a săptămânii viitoare, notează meteorologii.
În funcţie de evoluţia şi de intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza atenționarea prin avertizări de vreme severă imediată.

