UPDATE | Reacţii interne | Președintele Klaus Iohannis condamnă ferm agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei: Federația Rusă trebuie să suporte consecințele acestui act profund ilegal
„Această conduită, care urmează recunoașterii ilegale de către Federația Rusă a „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei, reprezintă o nouă încălcare flagrantă a principiilor de drept internațional, în mod special a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, a inviolabilității frontierelor acestui stat, respectiv a principiului nerecurgerii la folosirea forței în relațiile internaționale.
Premierul Nicolae Ciucă adresează tuturor cetățenilor României un apel la calm
Prim-ministrul Nicolae Ciucă condamnă cu hotărâre invadarea de către Federația Rusă a teritoriului Ucrainei, care reprezintă un act ilegal de agresiune, contrar principiilor dreptului internațional, consacrate de Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Carta Securității Europene și celelalte documente care definesc actuala arhitectură europeană de securitate.
În numele Guvernului României, premierul Nicolae Ciucă exprimă solidaritatea cu Guvernul Ucrainei și reiterează susținerea pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale statului vecin.
Acțiunea Federației Rusiei nu este doar o încălcare gravă a principiilor dreptului internațional, ci reprezintă și o încălcare flagrantă a rolului său de membru permanent al Consiliului de Securitate, forul ONU ce acționează ca garant al păcii și securității în lume, precum și a angajamentelor asumate ca membru al comunității internaționale. Recurgerea la forță nu poate fi justificată în nicio altă circumstanță decât cele explicit și limitativ menționate în Carta ONU.
România este în contact permanent cu aliații și partenerii săi, atât în cadrul NATO, UE și al altor formate, precum și la nivel bilateral, și este pregătită să ia toate măsurile care se impun ca reacție la această agresiune armată, pentru protejarea securității întregii regiuni. De asemenea, va fi prioritară protejarea cetățenilor români aflați pe teritoriul ucrainean și asigurarea drepturilor și intereselor membrilor comunității române din Ucraina.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă adresează tuturor cetățenilor României un apel la calm și subliniază că România, ca stat membru NATO, se bucură de toate garanțiile de securitate și de întreaga solidaritate aliată care decurg din acest statut.
Guvernul României și instituțiile cu atribuții în domeniu vor aplica, la nivel interinstituțional, toate măsurile pentru a gestiona în mod adecvat implicațiile acestei situații, pe toate palierele – inclusiv din punctul de vedere al eventualelor efecte economice, energetice sau din perspectiva migrației necontrolate.
Bogdan Aurescu: România este alături de Ucraina
Florin Cîțu: Această agresiune va fi întâmpinată cu cea mai puternică reacție de către comunitatea internațională
Președintele Senatului Florin Cîțu a scris pe Twitter că acțiunea Rusiei de a invada Ucraina “va fi întâmpinată imediat cu cea mai puternică reacție de către comunitatea internațională”.
Condamn ferm agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. Această agresiune va fi întâmpinată imediat cu cea mai puternică reacție de către comunitatea internațională, provocând consecințe masive și costuri cele mai severe.

