UPDATE Un proiectil fără exploziv a fost găsit la Sfântu Gheorghe. Specialiștii pentru dezamorsarea unor astfel de dispozitive au intervenit de urgență. Momentul detonării
5 aprilie 2022, 18:12
O echipă de militari EOD (specialiști în dezamorsarea dispozitivelor explozive) din cadrul Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea” din Babadag a primit misiunea pentru neutralizare.
Infanteriștii marini EOD s-au deplasat de urgență la fața locului cu două ambarcațiuni rapide.
Obiectul semnalat s-a dovedit a fi o lovitură inertă tip PG-7, cu o vechime de peste 20 de ani, pentru trageri de instrucție cu aruncătorul de grenade portativ AG-7, fără încărcătura explozivă cumulativă și fără focos activ, a transmis Ministerul Apărării Naționale.
Infanteriștii marini care au intervenit pe plaja din Sfântu Gheorghe au neutralizat lovitura la fața locului, prin detonare, conform procedurilor standard.

