UPDATE Unul dintre cei doi minori suspectaţi că ar fi provocat incendiul în blocul din Constanţa a fost reţinut. Opt persoane au fost rănite, zeci de autovehicule distruse, 250 de locatari au fost evacuați

16 decembrie 2021, 07:54

ACTUALIZARE Adolescentul de 15 ani este acuzat de distrugere prin incendiere şi vătămare corporală din culpă. Vineri va fi expertizat psihiatric, pentru stabilirea discernământului, anunță Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

ACTUALIZARE Anchetatorii au analizat imaginile de pe camerele de supraveghere. Așa i-au identificat pe suspecți.

Cei doi au ajuns la poliție, unde vor fi audiați, însoțiți de părinți. Minorul de 13 ani nu va răspunde penal. Pentru cel de 15 ani urmează să se stabilească dacă a avut discernământ.

Polițiștii vor să afle motivul pentru care au declanșat incendiul, dacă l-au declanșat cu intenție și ce au folosit.

Apelul la 112 s-a dat în jurul orei 01.00. Pompierii au fost chemați să stingă focul pornit la două mașini aflate în parcarea din subsolul blocului. Flăcările s-au extins repede la peste 30 de mașini, dar și la fațada clădirii.

Întregul imobil s-a umplut de fum, iar oamenii au fugit cum au putut.

Camerele de supraveghere din zonă au surprins două siluete în interiorul parcării, care alergau în momentul în care subsolul s-a aprins.

A fost activat planul roșu și au fost trimise la locul incendiului peste 10 echipaje. Au intervenit 200 de forțe de ordine și reprezentanți ai autorităților locale.

Din cauza fumului puternic, mulți locatari nu au reușit să se evacueze – fie au urcat la etajele superioare, fie au ieșit pe bloc și a fost nevoie de pompieri ca să îi dea jos.

Oamenilor li s-au adus paturi și ceai cald și au primit îngrijiri medicale la fața locului. La spital au ajuns 2 copii și 7 adulți. Doar o persoană a rămas internată.

35 de apartamente au fost afectate și nu mai pot fi locuite. 5 oameni au fost duși la spitalul modular militar, iar o femeie și un copil se află la Direcția Generală de Asistență Socială. Cei mai mulți s-au mutat la rude.

Oamenii evacuați pot sta și într-un bloc de 23 de apartamente pus la dispoziție de primărie. În timpul zilei, ei au mers să mai strângă din lucruri și să vadă cât de mari sunt pagubele.

Pompierii fac cercetări pentru a stabili cauza incendiului. Potrivit ISU, subsolul unde se afla parcarea nu avea autorizație de securitate la incendiu.

Urmărește-ne pe Google News