Urmările furtunilor din sudul și estul țării: străzi inundate și copaci rupți

6 iunie 2022, 07:29

În Capitala, zece copaci au fost dărâmați de vânt. Unul a căzut pe un imobil, alții pe carosabil sau pe mașini parcate. In Ilfov, canalizarea nu a făcut față precipitațiilor abundente.

Potrivit ISUBIF, pe strada Cărămidarii de Jos şi pe Şoseaua Olteniţei s-au semnalat cazuri de copaci căzuţi pe maşini, dar şi pe un imobil.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică noi avertizări Cod portocaliu de vijelii.

Până la ora 23,00, în Bucureşti se semnalează vijelie puternică cu rafale de 75 – 90 km/h, averse torenţiale care vor acumula peste 30 l/mp, frecvente descărcări electrice şi grindină.

Constanța

Furtunile au făcut ravagii și în Constanța. Au căzut cantități impresionante de precipitații, iar vijelia a pus la pământ peste 20 de copaci care au avariat câteva autoturisme.

Pompierii au intervenit pentru salvarea a două persoane care au rămas cu mașina blocate în apă. Nu au fost victime, dar echipele de la ISU au lucrat la foc continuu.

Pompierii militari au executat misiuni de evacuare a apei din subsoluri și deblocare a unor mașini surprinse în trafic.

Giurgiu

Și în județul Giurgiu un adevărat potop s-a abătut asupra mai multor localități. 10 arbori au căzut pe carosabil sau peste mașini.

În localitatea Vadu Lat copacii doborați de furtună au rupt cablurile de electricitate de pe mai multe străzi. Echipele companiei de furnizare au intervenit pentru reluarea alimentării cu energie.

Pompierii au evacuat apa de pe mai multe străzi și din curțile oamenilor cu motopompe de mare putere.

Iar mai multe localități din Ialomița și Călărași au fost sub cod roșu. Populația a fost avertizată prin mesaje RO ALERT să se pună la adăpost.

Urmărește-ne pe Google News