Valul 4 al pandemiei este cel mai sever de până acum. Medicii spun că numărul cazurilor de COVID va scădea cu imunizare și autoizolare

26 septembrie 2021, 20:20

Cele mai multe cazuri de infectare sunt, ca în fiecare val de până acum, în marile aglomerări urbane, însă cazurile grave sunt mai multe de această dată. Vaccinarea face diferența între formele de boală, iar cei care ajung la spital au ales să nu se imunizeze.

Medicii spun că pacienții vin târziu la spital, după ce se tratează acasă după ureche. Mulți sunt trimiși direct în terapie intensivă. Specialiștii spun că trebuie să ne prezentăm la medic de la primele simptome asemănătoare cu gripa sau răceala – febră, dureri de gât sau curgerea nasului. Vaccinarea ar fi fost soluția ideală pentru a trece mai ușor peste acest val. Cum însă, ea nu s-a făcut la timp, este nevoie de măsuri suplimentare pentru a opri infectările.

Medicii mai spun că efectele vaccinării, în cazul în care tendința de creștere a celor care se imunizează va continua, se vor putea vedea abia peste trei-patru săptămâni.

În jurul Capitalei s-a ajuns la carantină de noapte din cauza numărului tot mai mare de infectări covid. În Dobroiești, incidența se apropie chiar de 9 la mie. Așa că se impun noi restricții, din ce în ce mai dure. Și în București autoritățile vor să frâneze pandemia așa că nu este exclus să se recomande purtarea măștii și pe stradă.

Urmărește-ne pe Google News