Viorica Dăncilă, la Comitetul European al Regiunilor: Trebuie să demonstrăm că Uniunea are capacitatea de a avansa în întărirea politicilor europene, de a obține rezultate concrete pentru cetățeni
„Agenda și evoluțiile la nivel european sunt marcate de provocări multiple, cărora trebuie să le răspundem prin coeziune, unitate și solidaritate. De aceea, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene se desfășoară sub motto-ul ‘Coeziunea, o valoare comună europeană’, reflectând importanța reîntoarcerii la fundamentele construcției comunitare prin declinarea coeziunii în toate dimensiunile sale – coeziune politică, coeziune economică și teritorială, coeziune socială. Conceptul de coeziune este transpus în prioritățile noastre grupate pe 4 piloni de acțiune: Europa convergenței, Europa siguranței, Europa actor global, Europa valorilor comune”, a subliniat Viorica Dăncilă în debutul prezentării.
„Traversăm cu toții o perioadă în care trebuie să facem împreună eforturi pentru a readuce în atenția cetățenilor europeni beneficiile proiectului european, în viața lor de zi cu zi. Ne confruntăm cu un context european marcat de procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, negocierile privind cadrul financiar multianual sau alte dosare majore, precum și imigrația, securitatea, reflecția privind viitorul UE. Trebuie să demonstrăm împreună, acum, că Uniunea are în continuare capacitatea de a avansa în întărirea politicilor europene, de a obține rezultate concrete pentru cetățeni. În acest sens, primul pilon al programului Președinției României este dedicat Europei convergenței. Din această perspectivă, privim cu deosebită atenție negocierile referitoare la viitorul cadru financiar. Viitorul buget multianual va trebui să ofere resursele necesare pentru atingerea obiectivelor printr-un echilibru între politicile de creștere și convergență, precum politica de coeziune și politica agricolă comună, și politicile destinate să răspundă noilor provocări, precum migrația, securitatea sau apărarea„, a adăugat premierul României.
„Viitorul politicii de coeziune ocupă, de asemenea, un loc prioritar pe agenda noastră. Fără această politică, disparitățile regionale și locale ar fi fost mult mai mari. Politica de coeziune a creat parteneriate și punți de legătură între instituții și regiunile și orașele Europei. Uniunea Europeană are nevoie în continuare de o politică de coeziune solidă, ca principală strategie de investiții. Politica de coeziune a evoluat, reușind să răspundă noilor provocări. În același timp, această politică are nevoie de măsuri reale, de simplificare și eficientizare. Vom continua negocierile privind politica de coeziune într-un ritm dinamic, pentru adoptarea la timp a pachetului legislativ aferent. Demararea viitoarelor programe operaționale va permite ca beneficiile acestei politici să se reflecte în viața de zi cu zi a cetățenilor, a orașelor și a regiunilor Europei„, a mai subliniat Viorica Dăncilă.
Premierul a mai arătat că România este implicată în implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, iar țara noastră are o nouă strategie națională pentru această perspectivă. „Vom depune eforturi în sensul pregătirii liniilor directoare ale unei noi strategii a Uniunii Europene pentru dezvoltarea durabilă”, a dat asigurări șeful executivului.
În lista de priorități a Președinției României este legată și de consolidarea mobilității lucrătorilor. „Ne propunem să continuăm negocierile pe dosare precum revizuirea regulamentelor de coordonare a securității sociale și instituirea Autorității europene a muncii”, a arătat Viorica Dăncilă.
O altă preocupare a Președinției României este consolidarea creșterii economice și a rezilienței economiei europene. Stimularea investițiilor este, de asemenea, în prim plan.
Șeful executivului de la București a anunțat că un obiectiv a fost deja atins prin ajungerea la un acord politic provizoriu cu Parlamentul European în ceea ce privește propunerea de directivă privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și a îngrijitorilor.
În cadrul vizitei de lucru, premierul va avea întrevederi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene.
Din delegaţia guvernamentală fac parte ministrul delegat pentru Afaceri europene, George Ciamba, și ministrul pentru Fonduri europene, Rovana Plumb.

