Virusul şi corupţia au lăsat un oraş fără conducere. Primarul este plasat sub control judiciar, iar trei subalterni, printre care și viceprimarul, sunt infectați cu COVID-19
Oraşul Panciu a rămas fără conducere.
Primarul, viceprimarul şi mai mulţi funcţionari nu pot merge la serviciu din motive penale şi medicale.
Primarul Iulian Nica este implicat într-un dosar de corupţie şi judecătorul a decis să-l plaseze sub control judiciar.
Zilele trecute, viceprimarul Dumitru Huzum şi încă doi angajaţi ai Primăriei Panciu au aflat că s-au infectat cu virusul COVID-19 şi în prezent sunt internaţi în spital.
De asemenea, colegii de serviciu cu care cei trei au intrat în contact au fost trimişi în izolare la domiciliu.
Surse din administraţia judeţului Vrancea au spus pentru MEDIAFAX că atribuţiile de conducere au fost preluate de secretarul Primăriei, pentru a nu se forma un vid de putere. Problema este că şi secretarul ar putea să lipsească dacă procurorii şi judecătorii vor considera că a fost implicat în actele de corupţie din dosarul primarului Nica.
În această situaţie, fie se va cere ajutorul autorităţilor judeţene, fie va fi delegat un alt angajat al Primăriei să se ocupe de problemele instituţiei.
sursa mediafax

