Vitali Kliciko curăță Kievul de însemnele „prieteniei” cu Rusia. Zeci de monumente, la lada de gunoi a istoriei. Sute de străzi vor fi redenumite

27 aprilie 2022, 17:11

Grupul statuar sovietic nu a cedat cu una, cu două.

După ce capul statuii muncitorului rus s-a rupt, echipa care demonta lucrarea a încercat să disloce piedestalul. A fost însă imposibil, așa că sculptura a fost pur și simplu tăiată.

Momentul ridicării statuilor a fost întâmpinat cu urale de către locuitorii capitalei ucrainene. Kira Rudik, parlamentar, devenită celebră prin hotărârea de care a dat dovadă încă din prima zi a invaziei, postând imagini cu arma pe care și-a luat-o pentru a se apăra de ruși, a împărtășit pe rețelele de socializare și acest moment.

„Așa trebuie să smulgem și să expulzăm inamicul și ocupantul rus de pe pământul nostru!”, a transmis primarul Kievului, Vitali Kliciko.

Uriașa Arcă a Prieteniei de deasupra întregului grup statuar va fi îmbrăcată în culorile drapelului Ucrainei.

Autoritățile locale intenționează să înlăture din Kiev 60 de monumente, basoreliefuri și alte însemne ale Uniunii Sovietice și ale Rusiei.

De asemenea, primarul a anunțat că a fost întocmită o listă cu 460 de străzi și de obiective care vor fi redenumite. Lista este în dezbatere publică până pe 1 mai.

Urmărește-ne pe Google News