Washington: “Acesta este un război care trebuie să se termine prin dialog, diplomație”

Ned Price
Ned Price
13 octombrie 2022, 18:27

Afirmațiile ministrului Apărării  Naționale, Vasile Dîncu, criticat zilele acestea în urma unor declarații referitoare la nevoia de negociere între Ucraina și Rusia, pentru a obține pacea, sunt susținute de o declarație a unui oficial american. Este vorba chiar de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Serghei Lavrov declarase anterior că Moscova este deschisă la discuții, dar că nu a primit încă nicio propunere serioasă de negociere. Price a declarat, în timpul unei conferințe de presă obișnuite, că dacă Rusia este serioasă în privința discuțiilor, un prim pas ar fi să înceteze „atacul brutal” asupra Ucrainei. „Acesta este un război care trebuie să se termine prin dialog, diplomație. Vom fi acolo să susținem Ucraina când se ivește șansa așezării la masa negocierilor. În cele din urmă va fi o negociere între Ucraina și Rusia”, a subliniat oficialul american.

Zilele trecute, într-un interviu la un post de televiziune, Vasile Dîncu s-a referit la nevoia de negociere între Ucraina și Rusia, pentru a obține pacea, o negociere complexă, în condițiile propuse de Ucraina. Declarația lui Dîncu a fost criticată de șeful statului, Klaus Iohannis, care i-a sugerat ministrului Apărării „să citească mai mult revista presei”.

 

 

Urmărește-ne pe Google News