Xi Jinping, liderul de la Beijing, primeşte felicitări pentru noul mandat

24 octombrie 2022, 17:09

Prima ţară care şi-a manifestat bucuria realegerii lui Xi Jinping la conducerea Partidului Comunist este Coreea de Nord. Kim Jong Un i-a adresat o scrisoare de felicitare liderului de la Beijing, desigur prezentată la televiziunea de stat de la Phenian.

Al treilea mandat în fruntea Partidului Comunist Chinez îi asigura lui Xi Jinping şi al treilea mandat ca preşedinte al ţării, alegere care va avea loc în martie anul viitor.

În acest moment, Jinping devine cel mai puternic preşedinte al Chinei după Mao Zedung.

Cei mai mulţi au crezut că aripa lui Hu Jintao (fostul preşedinte al Chinei) va avea mai multă influenţă în timpul congresului, dar nu a fost aşa. Congresul a fost dominat de oamenii lui Jinping.

În ce priveşte Taiwanul, Jinping a declarat încă de la deschiderea congresului că nu va evita să folosească forţa, dacă va fi nevoie, pentru reunificare. Şi există motive reale ca Occidentul să creadă că Beijingul pregăteşte ceva în acest sens.

În cazul Chinei există riscul dependenţei de tehnologie şi materii prime.

Cu doar câteva zile înainte de a începe congresul, pe reţelele de socializare a ajuns acest clip de la unul din rarele proteste ce mai au loc în China astăzi. Desigur, reprimat imediat.

Şi cum situaţia economică din China este departe de a fi roz, asemenea evenimente s-ar putea ca în viitorul apropiat să nu mai aibă loc.

Aparatul de stat comunist de la Beijing va deveni şi mai represiv, iar pe plan extern mai agresiv.

 

Urmărește-ne pe Google News