Zelenski: Toată lumea din Ucraina înţelege că sunt necesare schimbări în domeniul mobilizării. Am avut câteva sugestii şi aștept cu nerăbdare soluții cuprinzătoare

În mesajul său video, Zelenski a declarat că la o şedinţă a comandamentului militar s-au discutat scenarii pentru a produce „rezultate concrete” pentru 2024 în condiţii de război.
„În special, aceasta se referă la problema mobilizării. Toată lumea din Ucraina înţelege că sunt necesare schimbări în acest domeniu”, a subliniat președintele Volodimir Zelenski. „Şi aceasta nu este doar o chestiune legată de numărul de oameni care pot fi mobilizaţi”, a spus el. „Este o chestiune de timp – pentru toţi cei care sunt în prezent în armată, pentru demobilizare şi pentru cei care se vor alătura armatei. Şi este o chestiune și de condiţii”, a explicat preşedintele.
Zelenski a spus că problemele trebuie să fie examinate de comandanţi şi de Ministerul Apărării pentru a fi prezentate Consiliului Suprem. „Au existat mai multe propuneri astăzi şi aştept soluţii cuprinzătoare”, a punctat el.
Preşedintele a menţionat din nou subiectul fortificaţiilor, despre necesitatea cărora a vorbit şi cu o zi înainte. „Le sunt recunoscător tuturor celor care ne ajută să ne apărăm poziţiile prin construirea de fortificaţii şi prin minarea rutelor pe care ocupanţii încearcă să le folosească”, a spus Zelenski.
El a afirmat că se pregătesc cereri actualizate de achiziţii militare care să fie discutate cu partenerii. „Ne aşteaptă o săptămână importantă în ceea ce priveşte această comunicare”, a menţionat el.
Zelenski a mai spus că spionajul extern ucrainean a făcut o analiză referitoare la posibilele acţiuni ruseşti şi la situaţia internaţională de anul viitor. „Analizăm toate scenariile posibile şi trebuie să existe un scenariu propriu, ucrainean, pentru 2024. Operaţiuni specifice, cu o raţiune foarte specifică, care vor da Ucrainei rezultate foarte specifice”, a arătat Zelenski.
„Poporul este cel mai puternic atunci când crede în el însuşi şi îşi cunoaşte obiectivele”, a subliniat preşedintele în încheierea mesajului său.