Ziua Naţională Constantin Brâncuşi. Numeroşi artişti l-au omagiat pe marele sculptor, la Târgu-Jiu
Cei 141 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi au fost marcaţi cu dansuri şi cântece populare, balet şi discursuri ţinute de invitaţi de marcă.
Sosită pentru prima dată la Târgu Jiu, soprana Felicia Filip a apărut pe scenă într-o postură inedită: a interpretat-o pe Maria Tănase, cea cu care sculptorul a trăit la Paris timp de un an. Artistul îi spunea că ar fi gata să „dăltuiască pentru fiecare cântec al ei câte o Pasăre Măiastră!”
Născut în satul Hobiţa din Gorj, într-o familie de ţărani înstăriţi, Constantin Brâncuşi a ajuns peste ani unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori ai lumii. Cu toate acestea, în România, abia în 1964 a fost acceptat ca „geniu naţional”. Atunci, ansamblul monumental de la Târgu Jiu, lăsat în paragină timp de 25 de ani, a fost reamenajat şi pus în valore.

