18 posibili refugiați, uciși de un incendiu în Grecia
Zona se învecinează cu Turcia și este un punct de intrare frecvent pentru migranți și refugiați, a declarat marți purtătorul de cuvânt al pompierilor, Yiannis Artopios. S-ar părea că nu au existat rapoarte de persoane dispărute în orașele și satele din apropiere, iar asta duce la teoria că cei care și-au pierdut viața ar fi putut fi migranți neînregistrați. Presa locală scrie că ar fi găsit în total 26 de trupuri carbonizate în zonă.
Condițiile calde, uscate și cu vânt au dus la izbucnirea a zeci de incendii de vegetație în toată Grecia, cele mai severe intră în a patra zi și invadează orașul-port Alexandroupolis, din nord-est. „Este o situație similară cu cea din iulie”, a declarat o purtătoare de cuvânt a pompierilor pentru agenția de presă AFP, referindu-se la un val de căldură din mai multe părți ale țării care a provocat moartea a cinci persoane.
Șase țări trimit ajutor prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, a declarat pompierii. Aproximativ 120 de pompieri din Cipru, România, Republica Cehă, Croația, Germania și Serbia vor interveni, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vassilis Vathrakogiannis, pentru televiziunea de stat ERT.
O școală, mai multe case și un cimitir au fost avariate în două sate de lângă Alexandroupolis, unde peste 200 de pompieri se luptau cu flăcările, sprijiniți de patru avioane și trei elicoptere.
Alte zeci de case au fost avariate de un alt incendiu din regiunea Kavala, au declarat autoritățile locale.Un incendiu separat în regiunea de graniță Evros ardea într-un parc național protejat, cu imagini din satelit care arătau cum o mare parte din nordul și vestul Greciei era acoperită de fum.
Lângă Atena, un nou incendiu a izbucnit în zona Aspropyrgos, la marginea de vest a capitalei, marți dimineață, determinând autoritățile să emită ordine de evacuare pentru două sate din zonă.
Autoritățile au interzis accesul publicului la munți și păduri din acele regiuni cel puțin până miercuri dimineață și au ordonat patrule militare.
Grecia suferă incendii distrugătoare în fiecare vară. Cel mai tragic a fost în 2018, când 104 oameni au murit într-o stațiune de pe litoral, de lângă Atena, pe care locuitorii nu fuseseră avertizați să o evacueze.
De atunci, autoritățile emit rapid ordine de evacuare în masă ori de câte ori zonele locuite sunt amenințate.
Un articol de Arina Delcea

