20 iunie, Ziua mondială a refugiatului. Poveşti din Ucraina „Mama, tata şi un fiu sunt îngropați aici. Așa că nu voi pleca nicăieri. Locul meu este aici”. Înaltul Comisar pentru Refugiați, despre discursul negativ din jurul refugiaților

Confruntat cu distrugeri uriașe ale infrastructurii civile în Ucraina, UNHCR, cu sprijinul ajutorului umanitar al UE, efectuează reparații la casele familiilor, unde impactul depășește cu mult cărămizile și mortarul.

Povestea Liudmilei din Ozerșciîna

În ultimii 30 de ani, Liudmila Bantsir a cultivat legume pe un teren de lângă casa ei din Ozerșciîna, un sat situat la o oră de Kiev. Acum, în vârstă de 70 de ani, ea încă recoltează cu mâna, anual, sute de kilograme de cartofi, pe care îi depozitează pentru lunile următoare într-o pivniță din curte.

Spațiul rece și întunecat oferă o depozitare ideală, cartofii fiind îngrămădiți într-un jgheab de lemn. Dar, în urma invaziei Rusiei în Ucraina anul trecut, Liudmila a îndurat săptămâni de teroare în pivniță, în timp ce încerca să se protejeze de ostilitățile care făceau ravagii în zonă.

„Când au început împușcăturile, am fugit în pivniță. Erau obuze peste tot. Nu puteai să ieși. Am petrecut o lună în acea pivniță”, a spus Liudmila.

În momentele de acalmie din timpul luptelor, ea ieșea pentru scurt timp pentru a-și hrăni câinele și găinile. Având doar o lumânare, noaptea se înfășura în pături și dormea pe scândurile de lemn așezate peste grămada de cartofi, îmbrățișând peretele cel mai apropiat de teamă să nu fie îngropată de o explozie.

„Mi-a fost foarte frică. Era frig, dar a trebuit să îndur”, a spus ea.

După o explozie puternică, a ieșit afară și a găsit cinci dintre casele abandonate ale vecinilor în flăcări, iar pe a sa grav avariată.

În ciuda pericolului, Liudmila a refuzat să plece, chiar și atunci când majoritatea săteni a fugit. „Pur și simplu nu am vrut să părăsesc totul”, a explicat ea. „Mama și tatăl meu … și un fiu sunt îngropați aici. Așa că nu voi pleca nicăieri. Locul meu este aici”.

Când luptele din zonă s-au încheiat, ea a putut evalua pagubele suferite de casă. Gardul proprietății și un șopron fuseseră distruse, mai multe ferestre aruncate în aer și acoperișul ciuruit. „Acoperișul era ciuruit ca o sită”, a spus Liudmila. „Când ningea și apoi se topea zăpada, totul curgea în casă. Am încercat să îl cârpesc, dar casa era expusă intemperiilor”.

Menținerea căldurii era o luptă constantă, dar mai rău era sentimentul persistent de nesiguranță. „Nu puteam să dorm noaptea, îmi era atât de frică. Au restabilit curentul într-o săptămână, dar nu am aprins luminile. Am aprins doar cuptorul, am încuiat ușile și m-am dus la culcare.”

Cu economii pe care le avea, ea nu putea înlocui doar ferestrele, şi se temea de iarna care se apropia.

Dar, la sfârșitul verii lui 2022, ajutorul a sosit sub forma unei echipe de evaluare din partea UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați și a unui ONG local, Rokada, care au aprobat reparațiile la acoperiș și gard.

Cu sprijinul financiar din partea UE, UNHCR a angajat echipe de constructori în mai multe regiuni din Ucraina pentru a efectua reparații esențiale la casele deteriorate în timpul războiului.

Reparaţiile constau în înlocuirea ferestrelor și a ușilor și repararea acoperișurilor și a pereților deteriorați. Astfel, familiile nu mai sunt nevoite să găsească locuințe alternative în altă parte.

Până în prezent, peste 5 milioane de persoane au plecat din Ucraina pentru a scăpa de ostilități.

Poveste din Borodianka

La aproximativ 20 de kilometri de Ozerșciîna, în orașul Borodianka, una dintre echipele de constructori contractate de UNHCR se îndreaptă spre ultima lucrare, cu materialele pentru un acoperiș. Ei au efectuat reparații la multe case din oraș și știu ce înseamnă pentru locuitorii de acolo.

„Sunt recunoscători că venim să facem asta. Când ajungem, ne oferă ceai… și ne întreabă dacă avem nevoie de ajutor”, spune constructorul Rafael. „Oamenii sunt recunoscători acestor organizații, altfel mulți dintre ei nu ar avea locuințe”.

Rafael și echipa sa știu din proprie experiență ce înseamnă să fii forțat să pleci de acasă. Ei sunt originari din estul regiunii Donețk şi au fost nevoiți să fugă împreună cu familiile lor anul trecut, după izbucnirea războiului. În timp ce luptele continuă acasă, Rafael și colegii săi rămân concentrați pe sarcina urgentă pe care o au de îndeplinit.

„Nu este vorba despre cum ne simțim noi, ci de fericirea pe care o vedem în ochii oamenilor ale căror case le reparăm”, a explicat el. „Este important să nu ne oprim din lucru din cauza zăpezii și a ploii. Trebuie să continuăm să reparăm casele pentru oameni.”

Printre cei care au beneficiat de reparații în Borodianka s-au numărat Andrii și soția sa, Olena, a căror casă se află în centrul orașului. Fiica cuplului de pensionari, Bohdana, este pianistă. Ea a urmat cursurile unei școli de muzică din apropiere. În urma invaziei, familia a căutat inițial siguranță la rude din Jitomir, un oraș situat la 100 de kilometri vest, dar, pe măsură ce luptele s-au extins, au fugit în Polonia la fiul lor mai mare.

În timp ce se aflau acolo, au primit vestea că locuinţa unui vecin a ars în timpul luptelor intense care au cuprins centrul orașului. Imaginile filmate cu drona şi difuzate la ştiri le-au confirmat cele mai mari temeri, dar când Andrii s-a întors acasă, a fost ușurat să găsească casa avariată, dar încă în picioare.

„Am îmbrățișat pereții casei. Mai era o speranță că putem trăi aici în viitor”, a spus el. „[Dar] totul era ciuruit de gloanțe și șrapnel. Pereții erau străpunși de gloanțe.”

În mod miraculos, o bucată mare de șrapnel a făcut o gaură prin peretele dormitorului Bohdanei, trecând la câțiva centimetri de pian, dar în afară de rămășițele contorsionate ale unui suport pentru partituri, instrumentul nu a fost deteriorat.

O echipă a efectuat recent reparații extinse, înlocuind ușile și ferestrele și reparând daunele suferite de acoperiș și pereți, oferind familiei ceea ce Andrii spune că este „cel mai mare confort posibil” în timp ce războiul continuă.

Bohdana nu s-a putut întoarce la școală după ce aceasta a fost distrusă în timpul ostilităților, dar ia lecții online și este recunoscătoare că pianul a supraviețuit. „Sunt foarte fericită că pot cânta”, a spus ea. „Când aud știri triste la televizor, cânt la pian și mă liniștește.”

În Ozerșciîna, Liudmila și-a sărbătorit recent cea de-a 70-a aniversare, organizând o mică petrecere pentru prietenii din sat. Ea și-a petrecut ziua precedentă pregătind mâncăruri locale din propriile produse, inclusiv tocană de pui îngroșată cu cartofi, salată de sfeclă roșie și murături acrișoare, stropite cu o băutură distilată preparată din cartofii din grădină.

„Îmi place să îmi tratez bine oaspeții”, a spus ea, fericită să îi găzduiască într-o casă care este din nou caldă și sigură. Sărbătorile pline de bucurie au dezvăluit, de asemenea, modul în care impactul reparațiilor a depășit cu mult acoperișul și pereții clădirii în sine.

„Îmi place să locuiesc aici”, a explicat Liudmila. „Satul nostru este foarte prietenos. Dacă te apropii de cineva și îi ceri ajutorul, nu te refuză niciodată. Cel mai important lucru este faptul că avem o comunitate unită.”

„Vedem respingeri. Vedem reguli de imigrare sau de admitere a refugiaților din ce în ce mai dure. Vedem în multe țări o incriminare a imigranților și refugiaților, învinuindu-i pentru orice”

Anul acesta, Ziua mondială a refugiatului se concentrează pe puterea incluziunii şi are drept mesaj “Speranță departe de casă. O lume în care refugiații sunt întotdeauna incluși”

Includerea refugiaților în comunitățile în care și-au găsit siguranța după ce au fugit de conflicte și persecuții este cea mai eficientă modalitate de a-i sprijini în reluarea vieții lor și de a le permite să contribuie la dezvoltarea țărilor care îi găzduiesc.

Este, de asemenea, cel mai bun mod de a-i pregăti să se întoarcă acasă și să își reconstruiască țările sau să prospere dacă sunt relocați într-o altă țară.

Noile conflicte și incapacitatea de a rezolva crizele de lungă durată contribuie la creșterea numărului de persoane forțate să își părăsească locuințele. Potrivit raportului anual al Agenția ONU pentru Refugiați numărul acestora a atins un record – 110 milioane.

Datele arată că anul trecut s-a înregistrat cea mai mare creștere anuală din istorie a deplasărilor forțate, de peste 19 milioane de persoane. Cel mai mare contributor a fost războiul în curs de desfășurare din Ucraina, urmat de violenţele din Sudan.

„Avem 110 milioane de persoane care au fugit din cauza conflictelor, persecuțiilor, discriminării, violenței – adesea amestecate cu alți factori, în special impactul schimbărilor climatice”, a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi. „Este o acuzație gravă la adresa stării lumii noastre, dacă îmi permiteți să spun, să trebuiască să raportez acest lucru.”

Statisticile arată că 70% din populația mondială de refugiați trăiește în prezent în țări cu venituri mici și medii. „Retorica predominantă este în continuare că toți refugiații se duc în țările bogate. Acest lucru este de fapt greșit. Este exact opusul”, spune Grandi.

Ciad a primit peste 115.000 de refugiați din Sudan, iar statele de coastă din Africa de Vest au primit zeci de mii de refugiați din Burkina Faso.

O astfel de generozitate contrastează cu o înăsprire a atitudinilor politice și a politicilor față de refugiați în alte părți ale lumii.

„Vedem respingeri. Vedem reguli de imigrare sau de admitere a refugiaților din ce în ce mai dure. Vedem în multe țări o incriminare a imigranților și refugiaților, învinuindu-i pentru orice”, a declarat Înaltul comisar. „Conducerea înseamnă să îți convingi opinia publică că există oameni care merită protecție internațională”.

Discursul negativ în jurul refugiaților și al altor persoane care fug de violență și persecuție face din ce în ce mai dificilă discutarea unor soluții care ar putea încetini sau opri tendința de creștere a deplasărilor – un lucru pe care Grandi a declarat că speră că cel de-al doilea Forum global pentru refugiați din decembrie îl poate corecta.

„Nu ne aflăm într-o lume fără soluții”, a subliniat Grandi. Datele pentru anul trecut au arătat că reinstalarea refugiaților în țări terțe a crescut la 114.000 de persoane, datorită în parte creșterii numărului de sosiri în Statele Unite. „Este încă o picătură în ocean, să recunoaștem, dacă ai 35 de milioane de refugiați, dar este dublu față de cifra din anul precedent, există o mică rază de speranță acolo.”

Întrebat despre politicile aplicate de Uniunea Europeană și de Statele Unite față de fluxurile mixte de refugiați, solicitanți de azil și migranți care întreprind călătorii riscante spre frontierele lor, Înaltul comisar și-a expus „viziune panoramică” asupra acestor mișcări.

„Nu poate fi vorba doar de controlul frontierelor”, a spus el. „Acestea sunt călătorii lungi pe care le fac oamenii, iar fiecare țară în cauză ar trebui să facă parte din dialog. E posibil ca unii oameni să nu dorească să plece atât de departe de țara lor dacă au oportunități în țările aflate în drum. Dar, pentru a face acest lucru, trebuie să aibă oportunități și să existe colaborare cu acele țări pentru a face asta.”

„Un lucru cu care nu vom putea fi niciodată de acord este că nimeni nu are voie să ceară azil în [Uniunea Europeană] sau în Statele Unite, sau în Regatul Unit, de altfel. Așa că această ușă trebuie să rămână deschisă. Putem ajuta, poate, să reducem presiunile și să reducem cauzele pentru care oamenii se mută sau pleacă mai departe, dar nu putem face compromisuri în ceea ce privește azilul peste tot.”

Grandi a concluzionat cu un avertisment potrivit căruia UNHCR se va confrunta cu un deficit bugetar fără precedent în 2023, amenințând capacitatea sa de a răspunde nevoilor persoanelor afectate de un număr tot mai mare de situații de urgență din întreaga lume. În ultimii trei ani, UNHCR a declarat în medie 35 de situații de urgență pe an – o creștere puternică în comparație cu anii precedenți.

„Nu ne aflăm într-o situație financiară bună în acest an”, a spus el. „Ne luptăm mai mult decât în anii precedenți. Bugetele sunt sub presiune peste tot. Este o combinație între războiul din Ucraina, post-COVID, presiunile economice, inflația.”

În ciuda faptului că anul trecut a primit donații record de 1 miliard de dolari din surse private, datorate în mare parte răspunsului la criza din Ucraina, Înaltul Comisar a declarat că cea mai mare parte a bugetului UNHCR ar trebui să continue să fie acoperită de contribuții din partea guvernelor.

„Nevoile nu așteaptă aceste contribuții, ci doar cresc – an de an, an de an.”

Sursa UNHCR