226 de zboruri au înregistrat întârzieri de peste 60 de minute, în perioada 20 – 26 octombrie, pe Aeroportul Otopeni

Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, dintre acestea, 70% au avut drept cauză rotaţia aeronavelor sau lipsa echipajului.
Cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră s-au înregistrat, în ordine, la companiile aeriene Wizzair (150 de zboruri), Ryanair (32) şi TAROM (14).
Conform sursei citate, în săptămâna 20 – 26 octombrie 2022, s-au înregistrat şase anulări, dintre care Wizzair a avut patru zboruri anulate (motive tehnice şi grevă pe aeroporturile de destinaţie din Italia), iar Air France (motive tehnice) şi Austrian Airlines (lipsă echipaj), câte un zbor fiecare.
În intervalul de referinţă, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, au fost operate 2.042 zboruri, dintre care 1.797 regulate, fiind înregistrat un trafic de 217.984 de pasageri pe fluxurile de plecări, sosiri şi tranzit.