50 de persoane vaccinate pe oră, la centrul de imunizare din mașină din Capitală

30 aprilie 2021, 12:54

Mulți bucureșteni au întrerupt goana după cumpărături pentru masa de Paște, ca să facă loc vaccinării. La centrul drive-thru din Piața Constituției unii au așteptat o oră sau chiar două până să le vină rândul. Spun că preferă așa, decât să apeleze la platforma de vaccinare.

Mădălina Popovici, medic coordonator al Centrului de Vaccinare din Piața Constituției: “Fluxul este de 50 de pacienți pe oră. (…) Au venit foarte mulți și așteptăm tot mai mulți”.

În prima zi de funcționare, peste 700 de persoane s-au vaccinat din mașină la București, peste așteptările organizatorilor. Centrul va fi deschis între orele 8 și 20.00, în fiecare zi, până în 12 septembrie, inclusiv în duminica de Paște. Și bicicliștii se pot vaccina.

Aglomerație a fost și la centrul de vaccinare de la Romexpo, din Capitală. Dar și nemulțumiri, pentru că dozele de vaccin au întârziat. Sute de persoane așteptau la un moment dat să se vaccineze.

Două au fost motivele pentru care s-a produs aglomerație astăzi în fața centrului de vaccinare de la Romexpo. Pe de o parte, dozele de vaccin au fost aduse cu întârziere. Pe de alta, au venit foarte multe persoane care nu aveau programare.

Lucrurile s-au rezolvat până la urmă, după ce toate dozele așteptate au sosit.

ARAD
În Arad, zeci de bikeri au organizat aseară pe străzile orașului un marș de susţinere a campaniei de imunizare. Unii motocicliști au mers și la centrul de vaccinare drive-thru deschis recent.

DR. HOREA TIMIȘ, director DSP Arad: „Vrem să transmitem că vaccinarea este singurul mod de a scăpa de pandemie”.

Motocicliștii au făcut și o fotografie de grup, cu mesajul „Vaccinează-te”.

Peste 3,3 milioane de oameni au fost imunizați în România de la începutul campaniei, iar 20% din populația de peste 16 ani este vaccinată cu cel puțin o doză.

–––––––––––––––––––––––––––––

Zeci de mașini așteaptă vineri la centru de vaccinare drive through din Piața Constituției. Estimările organizatorilor au fost depășite joi, când peste 700 de persoane au fost vaccinate.

Vineri au fost imunizați peste 250 de oameni până la prânz. Sunt aproximativ 20 de medici, asistente medicale și voluntari au fost implicați în această activitate.

Persoanele sunt îndrumate spre zona de triaj, apoi spre cea de vaccinare unde primesc vaccinul în mașină, iar la final sunt monitorizați de medici pentru 15 minute, unde primesc și adeverința de vaccinare.

Pentru vaccinarea în acest centru nu este nevoie de programare.

Urmărește-ne pe Google News