Peste 150 de școli din Marea Britanie, construite dintr-un tip de beton care riscă să provoace accidente, au fost închise. Mii de elevi vor face orele online sau în săli de clasă temporare

1 septembrie 2023, 15:24

Mai sunt doar câteva zile până la începerea anului școlar, dar mii de elevi vor face orele online sau în persoană, dar în săli de clasă temporare sau unde este posibil în alte școli. Asta după ce autoritățile au decis că toate instituțiile de învățământ construite, fie și parțial, din beton aerat autoclavat să fie închise în cauza riscului de accidente.

Gillian Keegan, ministrul britanic al Educaţiei: Este vorba de 156 de şcoli din totalul de 22 500, aşa că cei mai mulţi elevi nu vor fi afectaţi. Pentru restul însă prioritatea mea o reprezintă siguranţa copiilor şi de aceea luăm aceste măsuri de precauţie.

Betonul aerat autoclavat a fost foarte uzitat din 1950 până la jumătatea anilor 90, iar plăcile din astfel de material sunt folosite mai ales la placarea tavanelor și a pereților interiori și exteriori. Acest material are o durată de viață de 30 de ani, iar guvernul a cerut de anul trecut o evidență a tuturor clădirilor de stat care conțin beton aerat autoclavat.

Warren Thomas, expert în betoane: Este foarte periculos pentru că acest material se poate desprinde din senin. Dar dacă ne gândim câte şcoli au în compoziţie beton aerat autoclavat, am avut un singur incident, dar şi unul este prea mult că cineva să-şi asume riscul unui accident.

Sindicatul profesorilor, unii părinți și opoziția laburistă critică autoritățile pentru această decizie anunțată chiar înainte de începerea școlii.

Bridget Phillipson, politician laburist: Guvernul nu deloc transparent. Ar trebui să publice lista tuturor şcolilor afectate, să comunice cu părinţii şi să se asigure că elevii pot evita această nouă perturbare mai ales că au pierdut deja multe ore de şcoală. Lucrurile trebuie făcute altfel.

În total, potrivit unui audit încheiat în luna iunie în Marea Britanie sunt 572 de școli și colegii care conțină elemente din beton aerat autoclavat. Din aceastea doar 52 au luat masuri prin care să prevină posibile accidente.

Urmărește-ne pe Google News