Agenția Spațială Europeană: Experimentele de pe orbită permit dezvoltarea umanității
Stația Spațială Internațională este, de două decenii, laboratul de cercetări din afara atmosferei terestre. La bordul său merg astronauți din toată lumea și au loc experimente care permit inovații tehnologice remarcabile.
Unele dintre cele mai spectaculaose sunt cele medicale. Așa a apărut telemedicina sau posibilitatea de a oferi asistență de urgență la distanță.
Astronautul va putea să poziţioneze acest aparat în locul de pe corp de unde vrea să obţină imagini şi informaţii.
„Medicul, aflat pe Pământ, foloseşte o telecomandă pentru a dirija fluxul de ultrasunete către zona pe care doreşte s-o investigheze” – Arnaud Runge, inginer biomedicină, Agenția Spațială Europeană.
Experimentele acoperă o gamă largă, de la exerciții cognitive la crearea de noi medicamente.
„Ştim ce mănâncă, ştim ce exerciţii fac, cu mare precizie, le cunoaştem modelele de somn. Astfel avem un eşantion de populaţie controlat, izolat de factorii de influenţă care există pe Pământ” – Nick Kaplan, profesor de medicină aerospațială, Universitatea Northumbria.
Astronauții sunt combinația perfectă de pacienți voluntari și asistenți științifici.
„Pe Pământ există ceva care nu poate fi eliminat: acceleraţia către centrul planetei, gravitaţia. Pe orbită putem face experimente fără gravitaţie. Chiar dacă este aceeaşi ştiinţă, rezultatele sunt întodeauna diferite” – Luca Parmitano, astronaut, Agenția Spațială Europeană.
Exista si reversul medaliei: muschii și oasele celor aflați în spațiu se dezvoltă mai greu, apar modificări la nivel celular.
Un singur lucru rămâne neschimbat: entuziasmul astronauților și cercetătorilor.

