Siria: Medicii din orașul Douma afirmă că nu au tratat pacienți otrăviți cu gaz toxic. Localnicii îi contrazic
Medicii au povestit că au internat câțiva pacienți cu probleme respiratorii, dar acele probleme nu erau cauzate de o substanță chimică, ci de praf și fum, pentru că stătuseră ascunși într-o pivniță, în timpul luptelor dintre trupele guvernamentale și islamiștii din Douma.
Marwan Jaber, medic la spitalul din Douma: „Apoi, au năvălit nişte oameni necunoscuţi, ţipând că a avut loc un atac chimic. Şi au început să-i stropească pe pacienţi cu apă. Noi am consultat pe toată lumea şi nimeni nu prezenta simptomele unui atac chimic.”
Unii localnici din Douma povestesc, însă, altceva:
„Atacul a fost pe la 7 seara. Bomba cu gaz chimic a fost lansată de sus. Nu am ştiut şi ne-am repezit în casă. Eu am ieşit imediat. Dar ai mei au murit toţi: soţia, fraţii mei, mama. Toţi sunt morţi.”
„Dintr-o dată, ne-a învăluit un gaz. Mirosea a clorină.”
Inspectorii Organizației Internaționale pentru Interzicerea Armelor Chimice sunt în capitala siriană, Damasc, dar încă nu au ajuns la Douma. Ei se plâng că autoritățile siriene, împreună cu rușii, nu le dau voie să ajungă în oraș pentru a începe analizarea probelor, astfel încât să poată obține detalii despre presupusul atac chimic.
În plus, occidentalii îi acuză pe ruși că ar fi încercat să înlăture probele existente în Douma, pentru a modifica rezultatul anchetei internaționale.