A furat o mașină după ce i-a amenințat cu un cuțit pe șofer și pe iubita acestuia. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere
Tâlharul a acționat în miezul nopții de vineri spre sâmbătă, într-o benzinărie din Giurgiu.
A pus ochii pe o mașină și a așteptat ca proprietarul să meargă la casă pentru a plăti carburantul. A amenințat-o cu un cuțit pe iubita acestuia care aștepta în autoturism și a forțat-o să coboare. În același fel l-a agresat și pe tânăr, când acesta a încercat să-l oprească.
Scena a fost suprinsă de camerele de supraveghere ale benzinăriei.
Hoțul a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Aceștia l-au urmărit pe DN61 și chiar au tras cu arma.
În cele din urmă, polițiștii au reușit să îl prindă pe individ.
Bărbatul va sta după gratii pentru 30 de zile. Potrivit unor surse judiciare, ar fi mare amator de jocuri de noroc și ar fi furat mașina cu gândul să o vândă ca să facă rost de bani.

