#TuFaciSărbătorile. Un medic revenit din moarte clinică duce miracolul mai departe și are grijă de copii prin fundația pe care a înființat-o

20 decembrie 2018, 21:35

Ada Calciu a trecut pragul lumii de dincolo în 1992, după un accident rutier. Era în Turcia cu echipa naţională de nataţie. A ajuns în comă profundă, cu traumatisme grave, la cel mai mare spital din Istanbul. Acolo a intrat în moarte clinică.

„Mie îmi era foarte bine. Eram într-un loc celest. Eu cred că în Rai am fost. Acolo erau flori, o verdeaţă continuă, păsărele şi numai iubire. Nimeni nu se certa cu nimeni. Erau îngeri pentru că erau asexuaţi şi erau cu aripi. Eu nu ştiu cum eram, că nu mă vedeam pe mine. Cert e că nu se supăra nimeni cu nimeni. Nu ţipa nimeni la nimeni. Simţeam o iubire continuă, toată lumea se iubea. Îmi momentul în care mi-am revenit la viaţă, numai calm nu am avut parte. Cred că s-a întâmplat pentru că eram atât de plină de mine.”

Ada a revenit la viaţă pe 8 septembrie, de ziua Naşterii Maicii Domnului, care a devenit şi ziua renaşterii sale. Au urmat şapte ani de recuperare, cu mult chin. A scris şi o carte despre experienţa de dincolo. I-a uimit şi pe colegii de breaslă care nu-şi dau seama cum de trăieşte.

„Am arătat RMN-ul meu la doi profesori universitari de neurologie. Şi unul. care m-a văzut aşa cum mă vedeţi dumneavoastră, a zis: dacă vă vedeam doar RMN-ul, ziceam că sunteţi o legumă la pat. Nu mai am. zone sunt un fel de gelatină. Nici nu ştii cum stau în picioare. Celălalt profesor, care nu m-a văzut, Zice: acesta este un miracol.”

Înainte de marea cumpănă, Ada Calciu era medic imagist. În anii ’80 făcea ecografii şi era foarte căutată. O prietenă psiholog i-a propus să meargă la mănăstirea Antim. Şi a avut o revelaţie: „Am nimerit de Sfântul Antim Ivireanu, pe 27 septembrie, cu o muzică aşa, care semăna cu ce am auzit eu în Rai.”

A revenit la mănăstirea unde l-a întâlnit pe părintele spiritual Sofian Boghiu. Şi a înfiinţat Fundaţia „Sfântul Antim Ivireanu”. Aşa a devenit şi Ada Calciu un adevărat părinte pentru sutele de copii deştepţi din familii cu greutăţi, cărora le-a fost sprijin în ultimii 15 ani.

 

Urmărește-ne pe Google News