Restaurantele lui Jamie Oliver au dat faliment
22 mai 2019, 13:22
„Sunt devastat de falimentul restaurantelor noastre din Marea Britanie”, a scris celebrul chef pe Twitter.
Localurile au fost plasate sub administrația judiciară a unui cabinet de avocatură, care va căuta unul sau mai mulți cumpărători pentru o parte sau pentru întreaga sa afacere. Dacă nu se va găsi niciun amator, aunci restaurantele vor fi închise definitiv. Deocamdată mai funcționează doar trei din cele 25.
Anunțul a șocat publicul din Marea Britanie, unde Jamie Oliver este considerat un star al gastronomiei, care a ajutat la promovarea bucătăriei britanice în lume.

