Reproşuri după uciderea poliţistului din Timiş. Poliţiştii care pleacă în urmăriri periculoase nu au veste antiglonţ
Cunoașterea terenului, portretul psihosociologic al urmăritului, capacitatea lui de ripostă sunt elemente care trebuie luate în calcul atunci când este pregătită o acțiune de capturare a unui fugar, spun surse judiciare.
Iar bărbatul care a omorât cu sânge rece un polițist nu are familie, este violent și cu antecedente penale. În plus, în comunitatea lui, e privit ca un lider, așa că ar putea primi ajutor în încercarea lui de fugi.
Împușcat în umărul stâng, de unul dintre polițiștii de la Serviciul de investigații, criminalul a fugit într-o pădure din apropiere.
Același polițist a tras 36 de focuri auspra interlopului, dar nu l-a mai nimerit. Moartea lui Cristian Amariei a readus în discuție problemele cu care se confruntă Ministerul de Interne din punct de vedere al dotări cu echipamente a ofițerilor și subofițerilor.
Ministrul de interne Carmen Dan spune că nu are motiv să demisioneze.
Dintre cei 4 polițiști, care s-au aflat în localitatea timișeana Izvin ca să-l prindă pe interlop, numai doi, de la urmăriri, purtau veste.
Aceștia, spun surse judiciare, s-au poziționat la intrarea din față a locuinţei urmăritului, în timp ce agenții s-au dus să îl pândească la ieșirea din spate. Ei însă nu purtau decât uniformă, iar armele, modelul Carpați 1974 nu sunt performante, susțin sindicaliștii.
Anul trecut, IGPR a cumpărat 6000 de veste antiglonț și maieuri antiînjunghiere și a încheiat un contract cadru pentru achiziționarea de încă 35.000 de echipamente.
La IPJ Timiș a început o anchetă internă, cerută de șeful Poliției Române.

