Carne stricată vândută timp de ani de zile de Brazilia! Arestări, demiteri şi o invitaţie la masă din partea preşedintelui

21 martie 2017, 16:20

A fost declanşată operaţiunea „Carne alterată” la nivel naţional, în Brazilia. Au început arestările. S-au făcut sute de percheziţii. Producţia este deja suspendată în 3 fabrici. Alte 21 se află sub investigaţie.

Zilnic se fac controale în magazine, sunt demişi inspectori şi oficiali bănuiţi că au acceptat mită. Cumpărătorii şi-au pierdut încrederea.

Mai mult, companiile investigate sunt bănuite că ar fi folosit chimicale cu risc cancerigen. Cu aceste substanţe era tratată carnea, pentru a i se reda aspectul comercial.

Acuzaţii teribile, pe care însuşi şeful statului încearcă acum să le tempereze.

Michel Temer, preşedintele Braziliei: „Avem 4.850 de fabrici de carne în Brazilia şi numai la 3 dintre ele s-au găsit nereguli„.

Preşedintele brazilian i-a invitat pe toţi ambasadorii la o masă cu fripturi. A fost o încercare de a evita un embargou asupra cărnii braziliene.

În ancheta declanşată acum, dar pregătită minuţios timp de 2 ani, sunt implicaţi JBS – cel mai mare exportator de carne de vită din lume şi BRF – cel mai mare producător de carne de pui din Brazilia.

Urmărește-ne pe Google News