Incendiu în Bistrița-Năsăud: Patru gospodării au ars din temelii. Opt oameni au rămas pe drumuri

13 aprilie 2020, 12:25

Incendiul a izbucnit cu puțin timp înainte de miezul nopții. Până să ajungă pompierii flăcările au cuprins patru case și anexele lor. Două persoane au suferit atacuri de panică. Au primit îngrijiri la față locului.

35 de pompieri au intervenit cu 7 autospeciale, dar și voluntari din comunele învecinate.

Incendiul a distrus peste 800 de metri pătrați. Au fost afectate toate cele patru case, dar și grajduri și bunuri din curte. Opt oameni au rămas pe drumuri. Focul ar fi pornit de la unul dintre cele patru imobile care nu era locuit.

Urmărește-ne pe Google News