Camera de hotel sau fostul birou au devenit locuințe. Criza sanitară îi obligă pe manageri să apeleze la soluţii inedite pentru a-şi salva afacerile
Zona Pipera, altă dată un „furnicar” în nordul Bucureștiului, e acum pustie.
Din primăvară, când s-a declanșat criza sanitară, majoritatea angajaților din corporații lucrează de la distanță, iar clădirile de birouri sunt aproape goale.
Dezvoltatorii de clădiri de birouri își văd planurile date peste cap. Sunt îngrijorați de amploarea fenomenului dar și de durata incertă a crizei sanitare. Unii dintre ei și-au reorientat investițiile în segmentul rezidențial.
Și hotelierii au rămas cu camere goale. Gradul de ocupare e de doar 10%, conform statisticilor din piață.
Pentru a creștere încasările, managerii închiriază camere pentru cei care caută un birou sau o locuință.
Un studiu recent arată că multe corporații vor păstra lucrul de la distanță și după ce va trece pandemia. Mai mulți manageri și-au anunțat intenția de a le impune angajaților și pe viitor un regim de muncă hibrid, cu zile de lucru la birou, dar și acasă.

