Marcel Ciolacu: Două soluţii pentru USR PLUS – ieşiţi de la guvernare sau semnaţi moţiunea de cenzură a PSD
Liderul social-democrat spune că „aceşti incompetenţi aruncă din nou România într-o criză politică majoră doar pentru interesele lor”, când românii „plătesc facturi duble la energie şi gaze, iar preţurile au luat-o complet razna”.
Declaraţia a fost transmisă în contextul în care şedinţa de guvern a fost suspendată, urmând să fie reluată la ora 19,00.
Premierul Florin Cîţu ar fi dorit să introducă pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei Executivului Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, care însă nu are toate avizele necesare, conform unor surse oficiale.
Miercuri, premierul a susţinut că procedurile de avizare pentru Programul „Anghel Saligny” au fost respectate. „Am întrebat Secretariatul General dacă procedurile legate de avizare au fost respectate şi au fost respectate. (…) Nu s-a adoptat pentru că aveam un aviz de la Finanţe cu observaţii, care este în procesare, şi a trebuit să vin aici la şedinţa de grup. Vom reveni la ora 19,00, când va fi aprobat”, a explicat Cîţu.

