Magnat rus vizat de sancțiuni, mesaj extrem de dur adresat lui Putin: „Şi cum să fie bună armata dacă orice altceva în ţară este rahat?”

Foto: Tinkoff Bank
Foto: Tinkoff Bank
20 aprilie 2022, 10:05

Lansând una dintre cele mai vehemente critici la adresa acţiunii militare a Kremlinului, Tinkov a susţinut că  90% dintre ruşi sunt împotriva războiului.

Tinkov este unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din Rusia şi a fondat Tinkoff Bank în 2006. El a locuit în afara Rusiei în ultimii ani.

„Trezindu-se cu mahmureală, generalii şi-au dat seama că au o armată de rahat. Şi cum să fie bună armata dacă orice altceva în ţară este rahat şi îngropat în nepotism şi servilism?”, a scris pe Instagram Tinkov, în vârstă de 54 de ani.

Omul de afaceri, care a fost vizat de sancţiunile occidentale, a adăugat: „Nu văd un SINGUR beneficiar al acestui război nebunesc! Oameni nevinovaţi şi soldaţi mor”.

El cere Occidentului să oprească masacrul şi să fie mai raţional şi uman.

Urmărește-ne pe Google News