Daria Dughina, înmormântată cu funeralii de stat. Dughin: Avem nevoie doar de victorie. Fiica mea s-a jertfit pe acest altar
Funeraliile Dariei Dughina s-au desfășurat în cadru restrâns. Totuși, au venit sute de persoane.
Jurnalistă şi politolog, ea a murit sâmbătă, într-un atentat pe o şosea în apropiere de Moscova. La fel ca tatăl ei, susţinea deschis ofensiva militară din Ucraina.
Serviciul federal de securitate, FSB, afirma că tânăra a fost omorâtă de o agentă trimisă de autoritățile ucrainene – Natalia Vovk. Imediat după asasinat, femeia ar fi fugit în Estonia.
Pe lângă faptul că neagă orice implicare în cazul Daria Dughina, Kievul dezminte și informațiile din presa rusă, conform cărora autoarea atentatului ar fi fost membră a regimentului Azov, o unitate de elită a Ministerului de Interne.
Vladislav Jaivoronok, luptător în batalionul Azov: „Documentele prezentate de presa din ţara inamică nu aparţin unei persoane din batalionul Azov. Uniforma noastră e altfel. Această femeie poartă uniforma Gărzii Naţionale. Actul militar de identitate arată că face parte din Divizia militară 3057 a Gărzii Naţionale. Această divizie include batalionul special Azov, dar nu toţi cei din 3057 fac parte din batalionul Azov. Această femeie nu e din batalionul Azov„.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al serviciului de informaţii militare al Ucrainei a calificat relatările din presa rusă drept știri mincinoase.
Dughin și fiica lui sunt caractere marginale, nu reprezintă un punct de interes pentru Ucraina, a declarat oficialul militar.
_________________________________________
Tatăl ei, Aleksandr Dughin, un apropiat al preşedintelui rus, ar fi stat numai sub sedative din momentul atentatului.
Sitting beside Darya Dugina’s parents at today’s funeral is Orthodox tycoon Konstantin Malofeyev pic.twitter.com/9vIshI9Zd8
— Francis Scarr (@francis_scarr) August 23, 2022
Dughina a fost depusă la turnul de televiziune Ostakino, iar ceremonia a fost transmisă de mare parte din televiziunile ruse de stat.
Alexander Dughin a tinut un scurt discurs la funeralii, în care pare devastat și în care pretinde că fiica sa a fost un erou și o luptătoare!
El a cerut răzbunare prin victoria totală în Ucraina.
”Dar noi nu putem fi zdrobiți nici măcar de asemenea lovituri insuportabile (…) Avem nevoie de victoria noastră. Fiica mea și-a sacrificat viața pe acest altar. (…) Așa că învingeți, vă rog!“
#BREAKING: Darya Gugin’s funeral live update.
Watch: Alexander #Dugin is devastated and drunkenly claiming his terrorist daughter was a hero and a fighter! pic.twitter.com/XLOvWTDfVK— Terror Alarm (@terror_alarm) August 23, 2022
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei afirmă că asasinatul a fost comandat de Serviciile Secrete Ucrainene si a fost pregătit și executat de o ucraineană.
Femeia ar fi venit la Moscova si ar fi urmărit -o pe fata lui Dughin.
Ucraina respinge vehement orice legătura cu acest atentat.

