A fost creat primul embrion uman sintetic

22 iunie 2023, 14:19

Embrionii sintetici – care au doar câteva zile sau săptămâni – ar putea ajuta cercetătorii să studieze primele etape ale dezvoltării umane și să explice pierderea sarcinii.

Nimeni nu sugerează în acest moment ca embrionul să fie lăsat să crească pentru a deveni copil.

Dar acest progres evoluează mai rapid decât dezbaterile despre cum ar trebui să gestionăm noile avansuri în medicină și tehnologie, din punct de vedere etic și legal.

Profesorul James Briscoe, de la Institutul Francis Crick, a spus că domeniul medicinei trebuie să „înainteze cu prudență, atenție și transparență” pentru a evita producerea unui „chilling effect” (descurajarea exercitării legitime a drepturilor naturale și legale prin amenințarea cu aplicarea sancțiunilor legale) asupra publicului.

Crearea embrionilor umani sintetici a fost anunțată în cadrul adunării anuale a Societății Internaționale pentru Cercetarea Celulelor Stem.

Embrionii sintetici sunt denumiți și „modele embrionare”, pentru că se aseamnă embrionilor – în scopul cercetărilor, nefiind identici cu ei.

Cercetarea a fost făcută în laboratoarele profesoarei Magdalena Zernicka-Geotz, din Universitatea din Cambridge, și Institutul de Tehnologie din California.

Detaliile complete încă urmează să fie publicate și supuse rigurozității științifice. Din acest motiv, mulți cercetători implicați încă nu pot discuta despre relevanța rapoartelor.

Principiul care stă la baza embrionilor sintetici sunt celulele stem, aceștia nefiind rezultatul unei fuziuni dintre un ovul și un spermatozoid.

O inimă care bate

Celulele stem au capacitatea de a deveni orice tip de celulă a corpului, și dacă sunt utilizate corect, ele pot forma embrioni.

Aceasta este prima data când a fost atinsă o asemenea performanță doar prin intermediul materialului uman. Cu toate acestea, embrionii nu sunt în totalitate „sintetici”, pentru că materialul inițial era constituit din celule recoltate dintr-un embrion obișnuit, în laborator.

„Embrionul este frumos și este creat doar din celule stem embrionare”, a declarat Zernicka-Goetz pentru The Guardian.

Ea a creat embrioni sintetici de șoareci, adunând dovezi care indică prezența unui creier în dezvoltare și a unei inimi care bate.

Între timp, savanții din China au implantat embrioni sintetici de maimuță în femelele maimuțe, dar toate sarcinile au fost pierdute.

Embrionii sintetici nu se comportă exact ca cei normali. Și nu este clar cum poate fi gestionată utilizarea lor în cercetări.

Profesoara Briscoe a spus: „În primul rând, modelele de embrioni umani dezvoltați din celule stem pot reprezenta o alternativă mai etică și disponibilă comparativ cu embrionii umani rezultați din fertilizarea în vitro (FIV).”

„Pe de altă parte, cu cât mai similare sunt modelele de embrioni umani derivați din celule stem față de embrionii umani, cu atât este mai importantă implementarea unor regulamente de utilizare cât mai clare.”

Majoritatea țărilor urmează regula de 14 zile cu privire la studierea embrionilor umani. Asta permite embrionilor creați prin fertilizarea unui ovul uman să crească timp de 14 zile.

În pofida acestui lucru, „modelele embrionare” nu sunt „embrioni” din punct de vedere legal și nu pot fi reglementate prin aceleași legi.

Doctorul Ildem Akerman, de la Universitatea din Birmingham, a spus: „Aceste descoperiri sugerează că noi am putea dezvolta în curând tehnologii pentru a crește celulele respective pentru mai mult de 14 zile, fapt care ar putea oferi o înțelegere mai amplă asupra dezvoltării umane.”

„Cu toate acestea, abilitatea de a face ceva nu justifică acțiunea respectivă în sine.”

„Înțelegerea infertilității”

Experții legali și etici din Marea Britanie elaborează un set de regulamente care ar putea decide viitorul acestei practici.

Cercetătorii speră că embrionii sintetici vor lărgi orizonturile cunoștințelor noastre despre etapele de dezvoltare umane timpurii.

Profesorul Roger Sturmey, de la Universitatea din Manchester, a spus: „Noi știm incredibil de puțin despre această etapă din dezvoltarea umană, dar exact atunci multe sarcini umane sunt pierdute.”

„Prin urmare, aceste modele sunt absolut necesare, oferindu-ne o înțelegere mai amplă asupra infertilității și pierderii sarcinilor timpurii.”

Urmărește-ne pe Google News