Abuzuri psihice, fizice şi sexuale şi nereguli grave la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin

3 martie 2017, 17:28

Centrele sociale din Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa sau Zăgujeni s-ar fi transformat în adevărate case ale groazei. Tinerii consumau droguri şi erau abuzaţi verbal, fizic şi sexual.

Mă bătea până cădeam jos şi continua să mă bată cu picioarele„.

Mi-a dat o palmă şi m-a proiectat cu capul în uşă„.

Un copil de 8 ani a fost trimis singur, la ora 3 noaptea, cu autobuzul din tabără, la Reşiţa şi nu l-a aşteptat nimeni la sosire, deşi există o maşină a centrului care l-ar fi putut transporta.

Sunt mărturii ale unor copii care susţin, potrivit raportului, că nu-şi mai doresc nimic de la viaţă.

Minorii erau lipsiţi de asistenţă medicală şi erau părtaşi în activităţi ilegale. Nu o dată, de disperare, victimele ameninţau că se sinucid.

Plângerile au ajuns şi la urechile Consiliului Judeţean care a trimis corpul de control să verifice. Raportul întocmit în acest caz este şocant.

Potrivit raportului, directorul executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin ar fi fost complice la toate acestea pentru că ar fi ştiut şi nu ar fi luat măsuri. Ana Vasile spune însă că nu i s-a comunicat conţinutul raportului şi că va sesiza instanţa pentru că i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Raportul Consiliului Judeţean a fost trimis instituţiilor abilitate care urmează să decidă dacă vor demera o anchetă în acest caz. Şi comisia de disciplină este aşteptată să se pronunţe în acest caz.

Urmărește-ne pe Google News