Accident pe DN 1, la Avrig, între un microbuz şi un autoturism. Șapte persoane sunt implicate
Un accident s-a produs joi dimineaţă pe DN 1, în zona localităţii Avrig, între un microbuz şi un autoturism, fiind implicate 7 persoane, dintre care două sunt încarcerate, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.
ISU Sibiu intervine de urgenţă cu 4 autospeciale SMURD dintre care 1 autospecială SMURD cu medic; 2 echipaje de descarcerare.
Din primele informaţii sunt implicate 7 persoane: 2 încarcerate şi alte 5 neîncarcerate.
”Intervenţia se află în dinamică”, au precizat reprezentanţii ISU Sibiu. În zona accidentului se circulă îngreunat, informează Poliţia.

