Acord istoric între Grecia şi Macedonia. Numele fostei republici iugoslave devine „Republica Macedonia de Nord”

17 iunie 2018, 13:07

La Atena, Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a opri protestatarii să ia cu asalt clădirea Parlamentului.

Grecii sunt nemulţumiţi de acordul prin care statul vecin se va numi „Republica Macedonia de Nord”.

Premierul Tsipras a reuşit chiar să supravieţuiască unei moţiuni de încredere pe acest subiect.

Acordul semnat astăzi pe Lacul Prespa, de la graniţa dintre cele două state, nu este însă final. Mai trebuie aprobat de parlamentele celor două ţări şi adoptat, prin referendum, de macedoneni.

La începutul anilor ’90, când fosta Iugoslavie era în pragul destrămării, Macedonia și-a proclamat independența. Atunci a început și disputa privind numele cu țara vecină, Grecia.

Urmărește-ne pe Google News