Actorul Mark Hamill a anunțat că renunță la Facebook din cauza publicității politice de pe rețeaua de socializare

Marl Hamill - profil Twitter
Marl Hamill - profil Twitter
14 ianuarie 2020, 10:26

„Sunt foarte dezamăgit că #MarkZuckerberg pune preţ mai mult pe profitul financiar decât pe adevăr, astfel încât am decis să renunţ la contul meu de Facebook”, a subliniat Mark Hamill într-un mesaj publicat duminică seară pe Twitter.

„Sunt conştient că multă lume va spune ‘şi ce dacă’, însă eu voi dormi mai bine noaptea”, a adăugat actorul în vârstă de 68 de ani, care a rămas prezent pe Twitter.

Asemeni lui Mark Hamill, numeroase voci au denunţat decizia Facebook de a nu controla publicitatea politică pe platformă, în pofida riscului de dezinformare, mai ales în contextul alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie, anul acesta.

În 2016, gigantul reţelelor de socializare a fost acuzat de reprezentanţii Partidului Democrat că a participat la alegerea republicanului Donald Trump, permiţând unei companii să utilizeze datele personale a milioane de utilizatori împotriva voinţei lor.

Facebook nu a reușit să împiedice dezinformarea online propagată de un birou rus apropiat Kremlinului pentru a susţine candidatura miliardarului american.

Compania a confirmat săptămâna trecută că nu va cenzura, decât în mod excepţional, publicitatea politică, chiar şi mincinoasă, considerând că utilizatorilor le revine dreptul de a face trierea.

Twitter a decis în schimb să interzică publicitatea politică pe reţeaua de socializare.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News