Aeronava ucraineană Suhoi 27, care a aterizat forțat la Bacău, săptămâna trecută, a fost returnată Ucrainei

Avionul, fără muniţie la bord, a fost escortat de două aeronave de luptă tip Mig-21 Lancer ale Forţelor Aeriene Române, până la limita spaţiului aerian naţional, de unde a fost preluat de către aeronave ale Forţelor Aeriene Ucrainene.
Pe 24 februarie, în prima zi de război, a fost detectat un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spațiul aerian național.
Două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO, au interceptat și identificat avionul ucrainean care intrase în spațiul aerian românesc și l-au escortat pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău.
Cele două aeronave militare române au aplicat cu strictețe procedurile naționale și regulile internaționale aplicabile în astfel de situații.