Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură începe pe 16 octombrie plățile în avans

APIA
APIA
5 octombrie 2020, 14:24

Nivelul plăţilor în avans va fi de până la 70% în cazul plăţilor directe şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale.

Plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Fermierii vor primi în acest an 98,7381 euro/hectar prin schema unică de plată pe suprafaţă. Suma alocată este de 974,93 milioane de euro.

Cuantumurile pentru plata redistributivă: 5 euro/hectar pentru cei care deţin între 1 şi 5 hectare, inclusiv, şi 48,1053 euro/hectar pentru fermierii cu 5 şi până la 30 de hectare. Suma alocată se ridică la 104,16 milioane de euro.

Plata pentru înverzire a fost stabilită la 57,8245 euro/ha, cu o sumă totală alocată de 570,95 milioane de euro, iar pentru schema dedicată tinerilor fermieri – 36,6119 euro/ha – respectiv fonduri de 20,54 milioane de euro.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News