„Ai carte, ai parte de transport public gratuit!”. O inițiativă, cu ocazia Festivalului Internațional de Carte Transilvania
Ideea campaniei le aparține organizatorilor Festivalului Internațional de Carte Transilvania.
„Considerăm că trebuie, prin toate mijloacele, să promovăm lectura și să tragem un semnal de alarmă: industria de pufuleți este mai mare decât industria de carte în România și nu cred că este un semn de normalitate”, a declarat directorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, Vasile Dâncu.
Când au aflat de campanie, mulți clujeni au schimbat biletul de călătorie cu o carte. Pentru unii nu a fost chiar locul favorit, totuși, au găsit o carte pe care să o lectureze până la destinație.
Campania a devenit posibilă în urma unui parteneriat între Primărie, Compania de Transport Public în Comun și Festivalul Internațional de Carte Transilvania.

