„Ajutor, am un copil care moare”. Intervenție vitală a unor polițiști rutieri din SUA, surprinsă pe camerele de bord

3 septembrie 2023, 15:48

Totul a început când o mașină de poliție care monitoriza traficul rutier din Denver a observat un automobil care circula cu viteză foarte mare. Ofițerii au pornit imediat în urmărirea mașinii, care până la urmă a oprit într-o intersecție.

Femeie: – Ajutor, am un copil care moare!

Poliţist: – Ce vreţi să spuneţi? Lăsaţi-mă să văd!

Oamenii legi au încercat să o calmeze pe femeie și în același timp au scos copilul aflat pe locurile din spate, pentru a vedea care este starea lui.

Poliţist: – Stop, stop, stop, ce se întâmplă cu el?

Femeie: – Nu ştiu!

Poliţist: – Ok, începe să respire, începe să respire.

Femeie: – La spital mi-au spus că a avut Covid şi apoi a început să îşi piardă cunoştinţa.

Poliţist: – Începe să respire, începe să respire. Pot să simt asta. Ascultă, ascultă!

Un al doilea ofițer l-a preluat pe copil și l-a așezat pe capota mașinii de poliție.

Poliţist: – Respiră, e în viaţă!

Până la urmă, copilul a fost transportat la spital, iar acum starea lui este bună și a revenit acasă, la familie.

Urmărește-ne pe Google News