ALEGERI ÎN GERMANIA Egalitate între conservatori și social-democrați, potrivit sondajelor făcute la ieșirea de la urne
Unele estimări îi plasează pe social democrați în față cu 26 la sută din voturi, în timp ce creștin-democrații ar urma să obțină 24 de procente. Social-democrații spun deja că au un avans în sondajele la ieșirea de la urne și că Olaf Scholz va fi viitorul cancelar.
Pe de altă parte, conservatorii Angelei Merkel par optimiști și au declarat, imediat după anunțarea estimărilor, că va fi o noapte lungă.
S-a iscat o întreagă dezbatere după ce Armin Laschet, candidatul conservatorilor Angelei Merkel, nu a împăturit buletinul de vot cum trebuie și s-a văzut cum a votat. Unii jurnaliști se întrebau dacă nu cumva votul lui va fi invalidat.
Prezența la vot a fost mai slabă în prima jumătate a zilei, comparativ cu scrutinul general precedent, dar motivul poate fi votul masiv prin corespondență. Inclusiv cancelarul Angela Merkel a votat prin corespondență. Spre orele după amiezii centrele de vot s au animat și, în multe locuri, au fost cozi.
Dacă scorul atât de strâns se confirmă, urmează negocieri complicate pentru formarea noului guvern, iar Angela Merkel ar putea rămâne cancelar până la sfârșitul anului.
ACTUALIZARE 19.15 Unele estimări îi plasează pe social democrați în față cu 26 la sută din voturi, în timp ce creștin democrații ar urma să obțină 24 de procente. S-a votat masiv prin corespondență, inclusiv Angela Merkel a votat așa. Deci după deschiderea plicurilor cu voturi e posibil ca una dintre formațiuni să preia conducerea. Oricum, scorul egal sau foarte strâns indică o situație confuză și negocieri dure pentru formarea viitorului guvern.
_____________________________________
Luptă electorală strânsă
Social democrații au un avans de circa 4 procente în sondajele pre-electorale. Dar cum va arăta exact noul guvern e greu de anticipat, ținând cont de numărul mare de nehotărâți; acum câteva zile, aproape 40 la sută dintre alegători erau indeciși.
“Nu m-am mai uitat la TV, mă enervau, unul zicea ceva, celălalt altceva, vorbeau despre lucruri neimportante. Chestiunile majore au fost lăsate pe dinafară”.
“Sunt alegeri mai importante ca niciodată. Trebuie să creăm condiţii bune de trai generaţiei viitoare”.
“Acum e şi mai important votul nostru, pentru că schimbările de guvern vor fi mari”.
Cancelarul Angela Merkel a ales să voteze prin corespondență. Candidatul creștin democrat, Armin Laschet, pe care Merkel și-l dorește succesor, atrage atenția că există pericolul destabilizării Germaniei, ba chiar a întregii Europe, în cazul în care social democrații câștigă și fac alianța cu stânga extremă.
ARMIN LASCHET, candidat conservator la funcţia de cancelar: “Azi nu politicienii trebuie să vorbească, ci alegătorii. Într-o democraţie, e cea mai importantă zi”.
Olaf Scholz e vedetă a social democraților. El e favorit în sondaje pentru a-i urma Angelei Merkel în fruntea guvernului federal. Prestația lui că șef al finanțelor, în actuala echipă a lui Merkel, este foarte apreciată, mai ales pentru modul în care a reușit să susțină cu bani federali micile afaceri lovite greu la începutul pandemiei.
OLAF SCHOLZ, candidat social-democrat la funcţia de cancelar: “E vreme frumoasă, e un semn bun şi sper că vor ieşi cât mai mulţi cetăţeni la vot. Şi sper ca rezultatul Partidului Social-Democrat să fie cât mai bun, iar cetăţenii să îmi încredinţeze mandatul pentru a fi noul cancelar al Germaniei. O zi bună!”
Dacă scorul va fi strâns, așa cum arată sondajele, urmează negocieri complicate pentru formarea noului guvern, iar Angela Merkel ar putea rămâne cancelar până la sfârșitul anului.

