Alimentele de bază ar urma să se ieftinească, după ce Executivul va plafona adaosul comercial. Economiștii susțin că măsura ar crea dezechilibre în piață

18 iunie 2023, 19:08

Mâncarea a înregistrat cele mai mari creşteri de preţ, în ultimul an. În medie cu aproape 20 de procente. Zahărul şi untul sunt alimentele care au înregistrat cele mai mari scumpiri. Un kilogram de zahăr costă cu aproape 60% mai mult faţă de anul trceut, în timp ce untul s-a scumpit cu mai bine de 30 de procente.

Ca românul să simtă tot mai puţin aceste creşteri de preţ, care vor continua şi în perioada următoare, Guvernul Ciolacu, proaspăt instalat la Palatul Victoria, lucrează la o ordonanţă prin care să plafoneze adaosul comercial la alimentele de bază.

Marcel Ciolacu – premierul României: Primul şi cel mai concret semn al unei guvernări bune este ca inflaţia să scadă, oamenii să simtă asta în preţurile unor produse de baze. Asta vrem să facem imediat. Este vorba de reducerea preţurilor la alimentele de bază.

Radu Oprea – ministrul Economiei: Este vorba despre reducerea pe tot lanţul a adaosurilor comerciale şi este o chestiune care trebuie discutată înainte inclusiv cu toţi, toate lanţurile de retaileri, cu producătorii. În momentul acesta avem draftul redactat, începem acest dialog.

Economiştii spun că o astfel de măsură ar crea dezechilibre în piaţă.

Liviu Deceanu – profesor în economie: Adaosul nu este sinonim cu profitul net. Adaosul poate fi afectat de costuri fixe. Profitul oricum este taxat şi, mai mult decât atât, sunt diferenţe semnificative de la afacere la afacere, de la domeiu la domeniu. Sigur, în unele cazuri, aceste adaosuri comerciale sunt nesimţite, trebuie să spunem, dar sunt cazuri punctuale. Şi atunci trebuie o analiză diferenţiată pentru a nu genera efecte negative neaşteptate. Aşa ceva ar duce la instabilitate şi incertitudine. Ar pune presiune pe preţuri.

Contactaţi de Ştirile TVR, reprezentanţii industriei alimentare din România şi ai retailerilor prezenţi pe piaţa de la noi au precizat că nu vor să facă comentarii pe marginea acestei propuneri şi că la începutul săptămânii viitoare sunt invitaţi la Guvern să discute pe această temă.

Urmărește-ne pe Google News