Alina Bica a fost dată în urmărire. Fotografia fostei șefe a DIICOT, postată pe site-ul Poliției Române

Fotografia și detaliile despre Alina Bica au fost publicate pe site-ul Poliției.
La motivul urmăririi sale, polițiștii au scris că aceasta are un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Magistrații instanței supreme au respins, miercuri, apelul formulat de fosta șefă DIICOT Alina Bica împotriva condamnării de 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului, după ce i-a ridicat sechestrul asigurator asupra acţiunilor lui Adriean Videanu. Sechestrul asupra acţiunilor fusese dispus în dosarul Romgaz-Interagro.
Decizia de astăzi este definitivă și vine după ce procesul s-a rejudecat.
Alina Bica a fost eliberată din penitenciarul din Costa Rica în luna decembrie 2018, după ce a formulat contestație față de formarea completurilor de 5 judecători. Instanța supremă a decis, la acea vreme, suspendarea executării pedepsei de 4 ani de închisoare până la soluționarea dosarului, rejudecat.
În privința revenirii în țară a Alinei Bica, Elena Udrea a declarat: „Din câte știu eu, Alina Bica nu mai calcă în România. Nu mai vine în România”.
De altfel, fostul avocat al Alinei Bica, Laura Vicol, a anunțat în luna iulie că fosta sa clientă nu se va întoarce în România și că urmează să solicite azil politic în altă țară, nu în Costa Rica.