„Am ajuns aici sâmbătă, cu febră 39,5. Nu puteam să respir. M-au internat. Am dublă pneumonie și coronavirus”. Imagini și mărturii dintr-un spital din Bergamo

17 martie 2020, 20:07

Am ajuns aici sâmbătă cu febră 39,5. Nu puteam să respir. M-au internat. Am dublă pneumonie și coronavirus.”

Medicii, asistentele, infirmierele luptă 24 de ore din 24 pentru a salva viețile celor care ajung în spital. Și recuperarea nu durează câteva zile!

– Până acum 20 de zile aici era secția de urologie. Acum a fost transformată în secție de urgențe pentru pacienții cu COVID-19.

– Numai pacienți cu Covid sunt aici?

– Absolut!„.

După Italia, Spania este țara europeană care duce greul coronavirusului, cu aproape 200 de morți și 2 mii de îmbolnăviri raportate în ultimele 24 de ore.

Francezii au intrat marți într-o nouă realitate, după ce autoritățile au impus cele mai drastice măsuri din Europa.

Timp de 15 zile, se interzic toate deplasările, cu excepția celor în interes de serviciu, pentru probleme de sănătate sau pentru cumpărături de strictă necesitate.

Bulgaria a anunțat că de astăzi nu va mai primi cetățeni străini din 15 state unde sunt focare de infecție, Suedia închide toate școlile și universitățile, iar în Germania, la Berlin, se va deschide un spital cu o mie de paturi pentru bonavi, iar metroul își va reduce de luni numărul de trenuri.

Urmărește-ne pe Google News