Ambasadorul Statului Israel la București, la TVR INFO: Așteptările noastre sunt ca în următoarele zile să avem 50 dintre ostatici eliberați. Această încetare a focului este temporară, să eliberăm ostaticii
”Noi avem două țeluri. Primul să eradicăm Hamas-ul și al doilea să aducem înapoi ostatecii. 13 ostatici se presupune că vor fi eliberați. Apoi, pe parcursul a trei zile vom avea aceleași cifre de ostatici eliberați. Așteptările noastre sunt ca în următoarele zile să avem 50 dintre ostatici eliberați (…) Țelul lor nu este să se răzbune sau să atace în sine. Țelul lor este să arunce statul Israel în haos și apoi să-l distrugă. Statul Israel este determinat să elimine această amenințare pentru Israel, numită Hamas. Această încetare a focului este temporară, să eliberăm ostaticii (…) Dacă negocierile eșuează va trebui să aplicăm versiunea militară până ne atingem țelurile, a declarat la TVR INFO, Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România.
Adrian Halpert, director general Crucea Roşie Română: Crucea Roșie a fost implicată de la început încă, de la început, din 7 octombrie, între tatonările și apoi negocierile dintre cele două părți. Și primele două prizoniere, acele două femei mai în vârstă, au fost preluate tot de Crucea Roșie. Avem 110 membri de la Comitetul Crucea Roșie de la Geneva. Bănuiesc că militanții Hamas au gândit că cealaltă parte ar fi putut infiltra prin Crucea Roșie oameni care să observe pozițiile lor. Dacă așa s-au gândit, este aberant ,pentru că niciodată Crucea Roșie nu ar admite așa ceva. Nu s-a întâmplat asta în peste 100 de ani de existenta a Crucii Roșii.