Ambasadorul ucrainean la Ankara: Turcia este unul dintre statele care cumpără cereale furate de Rusia din Ucraina

Ambasadorul Vasil Bodnar le-a mai spus reporterilor că a cerut ajutor de la autoritățile turce și de la Interpol care investighează cine este implicat în transporturile de cereale care tranzitează apele turcești.
Ambasada Ucrainei în Liban susţine că cerealele au fost furate din silozurile aflate pe teritoriile ocupate de ruşi, calificând transporturile drept „activitate criminală”.
Războiul Rusiei în Ucraina a declanșat o criză alimentară globală cu creșterea prețurilor la cereale, ulei alimentar, combustibili și îngrășăminte. Rusia și Ucraina asigură aproape o treime din aprovizionarea mondială cu grâu, în timp ce Rusia este, de asemenea, un exportator major de îngrășăminte, iar Ucraina este un exportator major de porumb și ulei de floarea soarelui.
De la invazia rusă din 24 februarie, transporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră s-au întrerupt și peste 20 de milioane de tone de cereale au fost blocate în silozuri.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că Rusia este pregătită să faciliteze exportul de cereale din porturile ucrainene în coordonare cu Turcia.
Citește și:
Ambasada ucraineană la Beirut acuză rușii că duc grâul furat din Ucraina în Siria