Ambasadorul Ucrainei a discutat cu parlamentarii români despre promulgarea controversatei legi a Educației

26 septembrie 2017, 12:32

Președintele Petro Porosenko a promulgat marți textul care prevede sistarea treptată a învățământului în limbile minorităților, inclusiv a învățământului în limba română.

Cu toate acestea, Porosenko susține că atitudinea pe care țara sa o demonstrează față de minoritățile naționale este în concordanță cu standardele europene – și mai mult, e un model pentru țările vecine.

Cu câteva zile în urmă, președintele Klaus Iohannis și-a anulat vizita oficiala la Kiev exact din cauza adoptării în Parlamentul Ucrainei a acestei controversate legi.

Parlamentarii români au discutat cu ambasadorul Ucrainei la București. Cu toții și-au exprimat îngrijorarea și au cerut lămuriri de la oficialul ucrainean. Dacă unii parlamentarii au folosit un ton cât se poate de diplomatic, alții au venit cu soluții mai dure. Au propus ca România să nu mai sprijine integrarea euroatlantică a Ucrainei.

„Înțelegem toate îngrijorările și poziția părții române, înțelegem că introducerea reformei respective trebuie discutată și trebuie discutată”, a spus ambasadorul Ucrainei în România.

Urmărește-ne pe Google News