Amenzi după o petrecere pe malul lacului din stațiunea Văliug, județul Caraș-Severin. Participanții nu au păstrat distanța și nu au purtat masca
După apariția pe rețelele de socializare a unor imagini de la petrecerea de pe unul dintre pontoanele situate pe lac, în care apar zeci de tineri care dansează, fără să păstreze distanța și fără să poarte mască de protecție, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție au anunțat că s-au sesizat din oficiu.
Aceștia încearcă să îi identifice pe petrecăreți pentru a-i sancționa. Totodată, și administratorul locației unde a fost organizată petrecerea, va fi amendat.
Potrivit polițiștilor, în zilele de sâmbătă și duminică, locația respectivă a fost verificată, la momentul controlului nefiind constatate nereguli, iar anterior acestor zile de sărbătoare, administratorul a fost instruit, sub semnătură, cu privire la normele legale și regulile care trebuie respectate.
Administratorul a fost sancționat cu 3.000 lei, conform prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.