Ample proteste antiguvernamentale în Franţa. O femeie a fost lovită mortal la un baraj organizat de ”vestele galbene”
O manifestantă a murit, sâmbătă, în Savoia, la un baraj organizat de ”vestele galbene”, lovită de o maşină a cărei şoferiţă a fost cuprinsă de panică. Conducătoarea, care îşi ducea fiica la medic, s-a speriat, după ce manifestanţii au început să lovească cu palmele în maşina sa şi a intrat în ei, lovind o femeie.
Supărați de creșterea continuă a taxelor și a plafonarii salariilor, francezii au blocat sensuri giratorii, drumuri principale și autostrăzi.
“Vestele galbene” au împânzit tot Hexagonul după o mobilizare fără precedent făcută pe rețelele de socializare. Forțele de ordine supraveghează desfășurarea protestelor peste tot în Franța.
În Bretania, la Quimper, s-au înregistrat ciocniri între forțele de ordine și manifestanți iar circulația pe autostradă, la Antibes, în sudul țării, este oprită. La Paris, polițiști călare supraveghează protestul.
Multe dintre proteste nu au autorizație, iar poliția a barat străzile care duc spre Palatul Élysée și Matignon, adică sediul Președinției și al Guvernului.
Celula de criză formată la nivelul Ministerului de Interne supraveghează protestul la nivelul întregii țări. Poliția a făcut mai multe interpelări printre turbulenți.
Prefecții cer “vestelor galbene” să oprească protestul înainte de căderea nopții.
La 1 ianuarie 2019, taxele motorinei urmează să crească cu 6,5 euro cenţi pe litru, iar cele ale benzinei cu 2,9 cenţi.