Ana Birchall, propusă interimar la ministerul Justiţiei, după demisia lui Florin Iordache

Premierul Sorin Mihai Grindeanu a transmis astăzi președintelui României, Klaus Werner Iohannis, propunerea de nominalizare a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, ministru interimar al Justiției, se arată într-un comunicat al Guvenrului.
Propunerea a fost făcută în conformitate cu prevederile art. 106 și art. 107 alin. (3) și (4) din Constituția României, republicată, precum și cu cele ale art. 9 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, se mai arată în comunicat.
Ana Birchall este în prezent ministru delegat pentru Afaceri Europene.
„Îi mulțumesc premierului, preşedinţilor coaliţiei de guvernare, precum și colegelor și colegilor mei din PSD şi ALDE pentru încrederea cu care m-au învestit, înțelegând totodată responsabilitatea imensă pe care o presupune portofoliul Justiției”, a scris Ana Birchall în această seară pe contul de Facebook.